Mergeam grăbit! Era târziu si mi-era teamă să nu inchidă! Călcam atât de apăsat, incât simțeam sângele zvâcnindu-mi in călcâie. Piatra cubică ce pava străzile vechiului centru imi ingreuna inaintarea. Mi-era mult prea frig ca să observ că terasa la care eu si prietenii mei obișnuiam să bem in după- amiezile de vară era in renovare. Mergeam cât puteam de repede, nu alergam; aș fi dat de bănuit. Mă măcina gândul că incă se afla in spatele meu și totuși nu indrăzneam să-mi satisfac curiozitatea, intorcându-mi capul. Imi sințeam nervii vertebrelor pulsând tembelic in ceafă. Clădrile se contopeau in universul meu vizual, iar străzile se ingustau , apăsându-mă.
Am ocolit un stâlp, cu destulă ezitare, și i-am zărit umbra in colțul ochiului. Mă urmărea incă! Am cotit pe o străduță și mai ingustă; nu vedeam clar, nu distingeam decât cerul și pământul, doream să mă "evapor" cât mai repede din câmpul său vizual. Am păstrat același mers, constant și apăsat, până ce am zărit o bodegă in care aș fi vrut să intru. Ușa mare de lemn, puțin cam soioasă, se deschise greu și un fum gros ce emana un miros ințepător de tutun și oameni beți mă amețea și am zărit umbra lui. Venea spre mine. Nu reușeam să plec de acolo, picioarele imi erau ințepenite iar simțurile toate imi pieriseră. Intr-un final fug, fug cât pot de repede, și totusi il simteam in spatele meu, ii auzeam metalul rece al cuțitului izbindu-se de chei. Alergam. Inghițeam aer pe nerăsuflate și imi calculam secundele rămase până la moarte. Știam că nu mai scap. Strada mi se părea interminabilă și nu găseam niciun gang in care m-aș fi putut ascunde. Am cotit stânga, și iar stânga, apoi dreapta și iar stânga. Simții din nou piatra cubică sub picioare. Nu eram sigur că am scăpat de el și am intrat intr-un magazin. Mi-am luat țigări. Când am ieșit, se intunecase și mi-am amintit că sunt urmărit. Am grăbit pasul spre mașină, luând seama la orice zgomot.
Un câine imi tăie calea și m-am oprit instantaneu. Nu mai respiram iar frica mă fluidizase. Spatele il simțeam inghețat și totuși m-am intors, incet, și am privit: nu era nimic. Erau oameni, erau oameni pe stradă, mame cu copii, bărbați la o bere, vânzătoare la tarăbi, insă nu era ce credeam eu că este. Am răsuflat ușurat și am vrut să-mi continui drumul; o mână mă lovește peste umăr. Tresar și mă trezesc! Mă urmărise un vis.